Cristi Dumitru: ”Putem obține cel puțin un punct”

Și Cristi Dumitru, mijlocașul echipei noastre, este conștient de dificultatea partidei cu CFR Cluj, însă are mare încredere în potențialul alb-violeților.
Fotbalistul își dorește foarte mult ca FC Argeș să continue seria rezultatelor pozitive din acest retur de campionat: ”Mergem la Cluj la victorie. Avem 11 meciuri fără înfrângere iar acest lucru ne dă o foarte mare încredere. Ne bazăm pe grup și pe forța lui. Mă simt foarte bine la Pitești. Încă din prima zi, băieții m-au primit foarte bine. Am încurcat FCSB și Universitatea Craiova, dar cred că putem încurca și pe CFR Cluj, echipa campioană din ultimii trei ani. Mergem la Cluj să jucăm fotbal și sunt sigur că putem obține cel puțin un punct. Îmi doresc să ajung și la Naționala de tineret, însă sunt conștient că mai am mult de muncit. Am marcat abia un gol și am dat o pasă de gol. Trebuie să fac mai multe lucruri bune, iar după aceea mă pot gândi la convocări”.

Inscrie-te!

Daca devii un membru al familiei FC Arges poti afla primul ultimele noutati.