După puncte, în Bănie

Universitatea Craiova – FC Argeș, sâmbătă, ora 21.30, Digi Sport, Look Sport, Telekom Sport
După două luni de pauză, iubitorii fotbalului vor putea urmări din nou meciuri din campionatul intern. Prima etapă din Casa Liga 1 este programată în perioada 15-19 iulie, balul urmând a fi deschis joi seară, de partida FC Botoșani – FCSB. Runda va fi închisă luni seară, de partida Dinamo – FC Voluntari.
În startul noului sezon competițional, FC Argeș va întâlni sâmbătă, de la ora 21.30, în deplasare, pe Universitatea Craiova, una dintre formațiile care an de an își propune câștigarea campionatului și Cupei României. Confruntarea din Bănie se anunță una deosebit de grea pentru echipa noastră, având în vedere valoarea adversarului cu care se va duela. Universitatea Craiova a terminat ediția precedentă pe locul 3 al ierarhiei și va reprezenta țara noastră în Conference League. Oltenii nu sunt la primul meci oficial în acest sezon, Craiova reușind să câștige Supercupa României după ce a învins CFR Cluj la loviturile de departajare. Andrei Prepeliță, tehnicianul echipei noastre și fundașul Grigore Turda sunt optimiști înaintea primului meci oficial din noul sezon competițional.

Inscrie-te!

Daca devii un membru al familiei FC Arges poti afla primul ultimele noutati.