Eftimie: „N-am ce le reproşa băieţilor!”

La finalul meciului cu Politehnica Iaşi, pierdut de FC Argeş cu 1-2, antrenorul echipei noastre a pus acest eşec pe seama diferenţei de eşaloane. Iordan Eftimie consideră că jucătorii alb-violeţi au făcut tot ce au putut pentru a obţine calificarea în optimile Cupei României.
Tehnicianul grupării din Trivale spune că plusul de experienţă şi valoare al adversarului şi-a spus cuvântul: „Ne-am dorit foarte mult să facem un rezultat favorabil la acest meci şi să ne calificăm mai departe în Cupa României. Am întâlnit o echipă cu experienţă, o formaţie de Liga I, care joacă un fotbal destul de bun. La acest meci băieţii şi-au dorit şi au încercat să facă ceea ce depinde de ei ca să ne calificăm. Nu am ce să le reproşez. Atât au putut şi cam asta a fost istoria acestei partide. Am condus cu 1-0, iar după aceea, pe fondul dominării lor, am primit primul gol. Ne-au egalat iar după aceea am încasat şi golul doi la faultul acela unde cei de la Iaşi trebuia să dea mingea afară. Am înţeles că la acea centrarea din care au înscris, mingea ieşise afară. Asta a fost istoria acestui joc. Am încercat să jucăm mai sus, dar din lipsă de experienţă şi frică, ne-am retras. Adversarul fiind o echipă de Liga I a venit peste noi şi ne-a pus probleme. Se simte diferenţa de eşaloane. Băieţii s-au autodepăşit astăzi. Au alergat, s-au bătut pentru fiecare minge. Şi starea terenului ne-a ajutat pentru că pe un teren ca ăsta valorile se cam echilibrează. Nu am ce să le reproşez băieţilor la ultimele jocuri în privinţa atitudinii. După meciul cu Chindia când mulţi ne apostrofau că am făcut 0-0, băieţii au avut o atitudine pozitivă. Hiba noastră este că nu marcăm goluri. Se vede că vor, dar probabil atât putem la momentul ăsta. Am încercat să punem presiune cu doi atacanţi pentru că înainte ajungeam în faţa porţii şi nu prea ajungeam în careu. Am încercat să avem mai mulţi oameni. Am făcut schimbările pe fond de oboseală şi mă bucur că după acest meci nu ne-am ales cu jucători accidentaţi”.

 

Inscrie-te!

Daca devii un membru al familiei FC Arges poti afla primul ultimele noutati.