0 - 2
Rezultat final

Recap

FC Argeş – CFR Cluj 0-2 (0-2) A marcat: Rondon (min.14, 23)

FC Argeș a pierdut cu 0-2 confruntarea de duminică seară, de pe propriul teren, cu CFR Cluj și rămâne în zona nisipurilor mișcătoare are clasamentului. Campioana României a avut un meci mult mai ușor decât se aștepta la Pitești, datorită greșelilor comise de fotbaliștii alb-violeți, care în prima repriză au lăsat impresia că se tem prea mult de numele adversarului pe care îl aveau în față. Foto: Gabriela Neacșu

Ardelenii au deschis scorul după aproape un sfert de oră în urma unei gafe comise de portarul George Micle, chiar în ziua în care acesta a împlinit 19 ani. Puștiul din poarta echipei noastre a fost deposedat de Deac care i-a pasat lui Rondon, acesta îndeplinind o simplă formalitate. După doar şapte minute, acelaşi Rondon a realizat dubla după ce a trimis la colțul lung, din pasa lui Pereira. Venezueleanul a avut șansa hat-trick-ului imediat după pauză, dar a tras în Micle, iar apoi Deac a trimis în bară cu un şut superb din lovitură liberă. Piteștenii au avut șansa de a reduce din handicap prin nou-intratul Maes, însă șutul acestuia a trecut peste transversală. În ultimul sfert de oră, ardelenii s-au mulțumit să conserve avantajul de pe tabelă și nu au mai forțat pe faza ofensivă, preferând o posesie prelungită a balonului, fără a mai accelera însă în treimea adversă. În urma acestui eșec, FC Argeș a rămas pe locul 14, cu cele 8 puncte, strânse în cele 10 etape jucate până acum. Cu victoria de la Pitești, CFR Cluj a ajuns la cota 21 și se menține pe locul 3 al ierarhiei, la trei lungimi în spatele FCSB și Universitatea Craiova, ocupantele primelor două poziții ale clasamentului.

Caseta tehnică:

FC Argeş: Micle – G. Matei, Leca, Deslandes (Maes 46), Muşat – Drăghici (Palic 80), Maric, Prepeliţă (Mediop 57), I. Şerban – Meza Colli – Blejdea (Mirică 88).

Rezerve neutilizate: Greab, Turda, Şerbănică, Marakis, Honciu. Antrenor: Ionuț Codruț Moșteanu.

CFR Cluj: Bălgrădean – Cr. Manea, Susic, D. Ciobotariu, Camora – Itu (Luis Aurelio 83), W. Soares Da Silva (Hoban 89), Păun (Costache 89) – Deac, Rondon (Debeljuh 89), Pereira (Djokovic 54)
Rezerve neutilizate: Sandomierski, Latovlevici, Haiduc, Carnat. Antrenor: Dan Petrescu.

Cartonașe galbene: Leca.

Arbitri: Horia Mladinovici, Imre Bucsi, Marius Marchidanu
Arbitru de rezervă: Eduard Ioniță
Observator joc: Imilian Șerbănică
Observator de arbitri: Alexandru Deaconu.

Cum s-au marcat golurile:
min.14: 0-1! Ciprian Deac îl deposedează de balon pe Micle, îi pasează lui Rondon, care aflat în fața porții, îndeplinește o simplă formalitate.
min.24: 0-2! Prepeliță pierde o minge la 30 de m de propria poartă, Pereira recuperează, îi pasează lui Rondon care îl învinge pe Micle cu un șut la colțul lung.

Detalii

Dată Liga Sezon Rezultat final
8 noiembrie 2020 Casa Liga 1 2020-2021 90'

Teren

Stadionul Nicolae Dobrin
Aleea Stadionului, Pitești, Argeș, 110432, Romania

Rezultate

ClubRepriza 1Repriza 2Goluri
FC Argeș000
CFR 1907 Cluj202

Oficiali

Arbitru centralArbitri asistentiArbitru rezervaObservator arbitri
Mladinovici Horia Gabriel ( Bucureşti – Bucureşti)Bucsi Imre-Laszlo ( Sfântu Gheorghe – Covasna)
Marchidanu Marius Cristian (Brăila)
Ioniță Eduard (Galaţi – Galaţi)DeaconuAlexandru B