2 - 1
Rezultat final

Recap

Victorie muncită și meritată!
FC Argeş – FC Voluntari 2-1 (1-0)
Au marcat: Meza Colli 33′, Grecu 55′ / Ion Gheorghe 66′ – penalty
FC Argeș a obținut a doua victorie din această ediție de campionat. Echipa pregătită de Ionuț Codruț Moșteanu s-a impus cu 2-1, în confruntarea de vineri seară, de pe propriul teren cu FC Voluntari. Foto: Răzvan Păsărică / Gabriela Neacșu
Piteștenii au făcut o primă repriză foarte bună și au ratat ocazii mari de gol prin Drăghici și Prepeliță. Primul nu a putut relua în poiartă din câțiva metri din centrarea lui Mușat, iar al doilea l-a pus la grea încercare pe Rîmniceanu cu un șut din interiorul careului. Alb-violeții au deschis scorul în minutul 33 prin Meza Colli care a trimis cu capul în plasă din centrarea de manual a lui Prepeliță. Argeșenii au început bine și cel de-al doilea mitan, reușind să majoreze diferența pe tabelă după zece minute de la revenirea de la cabine. Balaur a pierdut o minge în careu, în fața lui Blejdea, care a întors pentru Grecu, iar acesta a înscris cu un șut din interiorul careului mic. Voluntariul a reintrat în joc cu 25 de minute înainte de final. Centralul Sorin Costreie care în prima repriză nu a văzut două lovituri de pedeapsă pentru FC Argeș, a dictat lovitură de la 11 pentru oaspeți la un henț în careu comis de croatul Luka Maric. Ion Gheorghe a transformat lovitura de la punctul cu var, iar ilfovenii au început să spere. După marcarea golului, Voluntariul a încercat să marcheze și golul egalizator, însă Armaș, Anderson și Vasile Mihai nu au reușit să-l învingă pe portarul Micle care și în acest meci a fost imperial. În urma acestei victorii, FC Argeș a urcat pe locul 13, cu cele 8 puncte, acumulate în 9 etape.
Caseta tehnică:
FC ARGEŞ: Micle – Tofan, Leca, Maric, Muşat (Şerbănică 90′) – Drăghici (Marakis 78′), Şerban, Prepeliţă, Grecu (Alin Popa 63′) – Meza Colli – Blejdea (Mirică 78′). Antrenor: Ionuț Codruț Moșteanu.
FC VOLUNTARI: Rîmniceanu – C. Costin, Balaur, Armaş, Kocic (Vlad 60′) – Borţoneanu (Lopez 46′), Pablo de Lucas, I. Gheorghe – Mailat (Mihai 78′), Betancor (Stoica 70′), Adi Popa (Anderson 60′). Antrenor: Mihai Teja.

 

 

 

Video

Detalii

Dată Liga Sezon Rezultat final
30 octombrie 2020 Casa Liga 1 2020-2021 90'

Teren

Stadionul Nicolae Dobrin
Aleea Stadionului, Pitești, Argeș, 110432, Romania

Rezultate

ClubRepriza 1Repriza 2Goluri
FC Argeș112
FC Voluntari011

Oficiali

Arbitru centralArbitri asistentiArbitru rezervaObservator arbitri
Dima Iulian ( Bucureşti – Bucureşti)Badea Marius ( Râmnicu Vâlcea – Vâlcea)
Danşa Ciprian Florin ( Satu Mare)
Costreie Sorin ( Buftea – Ilfov)Mîrţ Irina (București)