Victorie meritată în derby-ul orgoliilor!

FC Argeș – Universitatea Cluj 1-0(0-0).
A marcat: Năstăsie(min.58)

FC Argeș a câștigat la limită primul derby din acest tur de campionat. Echipa noastră s-a impus cu 1-0 în confruntarea de sâmbătă după-amiază cu Universitatea Cluj, una dintre principalele pretendente la promovare în Liga I. Unicul gol al partidei a fost marcat după pauză de căpitanul alb-violeților Ionuț Năstăsie care l-a învins pe portarul Dur-Bozoancă cu un șut din afara careului.

Prima repriză a fost una destul de echilibrată, cu ocazii de ambele părți. Piteștenii puteau deschide scorul în primele zece minute, însă Buhăescu, din poziție ideală, a trimis peste transversală. Replica oaspeților a venit prin Dican care a avut două situații bune de a marca. Năstăsie a avut și el o mare ocazie de gol, însă șutul său a fost respins în corner de un fundaș ardelean. După revenirea de la cabine, piteștenii au crescut presiunea pusă pe adversar. Mijlocașul Ionuț Năstăsie l-a pus la grea încercare pe Dur-Bozoancă care a scos cu greu din vinclu, balonul ciupind transversala înainte de a ieşi în afara terenului. Câteva minute mai târziu, gooal-keperul ardelenilor a trebuit să se recunoască învins la șutul lui Năstăsie care a luat pământul chiar în fața lui Bozoancă. După primirea golului, clujenii au încercat să restabilească egalitatea, însă apetitul ofensiv al ardelenilor a fost extrem de scăzut. FC Argeș se putea impune mai clar, dar Nini Popescu scăpat singur cu Dur-Bozoancă, l-a luat la țintă pe acesta. Scor final 1-0, iar FC Argeș obține o victorie meritată în derby-ul de tradiție al fotbalului românesc. În urma acestei victorii, echipa noastră a urcat pe locul 6, cu cele 6 puncte acumulate, în aceste prime trei runde. Urmatorul meci al gruparii din Trivale este programat marti, 27 august, de la ora 19, in deplasare cu CS Mioveni.

Caseta tehnică:

FC Argeş: Agachi – Dănescu, Vişa, Şerbănică, Muşat – Andr. Panait, Brînzan (Motroc 81′) – N. Popescu, I. Năstăsie (cpt.), Blejdea (Ct. Barbu 60′) – Buhăescu (Tofan 74′)Rezerve neutilizate: Ducan – Rz. Matiş, D. Oancea, Turda
Antrenor: Nicolae Dică

”U” Cluj: Dur-Bozoancă – R. Takacs, Inacio Miguel, Art. Crăciun, Berci – Dican, Andre Ceitil, G. Florescu (Gavra 65′) – Al. Pop (Burghele 88′), Goga (cpt.), Rafa Miranda (Nic. Pîrvulescu 71′).
Rezerve neutilizate: Jose Costa – Taub, Pedro Mendes, Imbrea
Antrenor: Cristian Dulca.

Arbitru. Andrei Moroiță(Ploiești)
Arbitri asistenți: Doru Zamfir(Slatina), Cosmin Vatamanu(București).
Arbitru de rezervă: Alina Ionela Peșu(Craiova)
Observatori: Irina Mîrț(București), Doru Crăciun(Berceni).
Stadion: Nicolae Dobrin. Spectatori 3.000
Cartonașe galbene: Tofan / Berci

Inscrie-te!

Daca devii un membru al familiei FC Arges poti afla primul ultimele noutati.